Am fost tentata sa scriu aici acum doua zile, insa am remarcat ca (rusine mie!) am tot scris doar in prima zi a lunilor anterioare. Asa ca am asteptat sa fie 1 mai in mod deliberat, ca sa respect "traditia".
Nimic deosebit de raportat. Sau poate cateva lucruri tot ar fi.
De o saptamana si cateva zile m-am deconectat de la Facebook.
Am anuntat inainte ca voi trece la fapte, am primit semnale de la unii amici cum ca nu e posibil, ca nu o sa ma pot desprinde, ca o sa ma intorc repejor inapoi. Nu am facut-o si atunci au inceput telefoanele, mesajele si email-urile.
Mi s-a urat sa fiu tare si sa ma tin departe de FB. Personal, am decis acest lucru din cauza lipsei timpului si a tentatiei de a-mi saluta prietenii zilnic in virtual si de a le impartasi de experientele mele.
As fi ipocrita sa spun ca nu imi lipseste, insa nu in felul in care mi se spusese ca o sa simt, ca o atractie permanenta, un automatism dat de dependeta si rutina.
Mi-e dor de cativa oameni dragi, de cafeaua bauta in compania virtuala a prietenilor de foarte departe, de documentarele, filmele, melodiile, animatiile interesante pe care mi le impartaseau. De aceste lucruri imi e dor, intr-adevar.
Insa sentimentul de lipsa mi-a fost alinat de intalniri frumoase, in carne si oase, de ganduri trimise prin sms, de caldura unor persoane care inseamna foarte mult pentru mine.
Mi s-a spus ca FB nu mai e la fel fara mine. Desi am fost magulita, sunt convinsa ca nu e asa. Este aceeasi retea care mi-a prilejuit intalniri cu oameni buni sau mai putin buni. Este o experienta.
Contul meu este dezactivat, este inchis pentru inventar, un inventar al experientelor cat mai reale, al cultivarii intalnirilor in persoana si al vietii traite in lumina soarelui.
Si pentru ca scopul blog-ului acestuia a fost acela de a face publice cateva din experientele mele de viata, promit ca voi mai scrie. Sper ca nu numai la inceput de luna.
miss u...
RăspundețiȘtergereIoana (chit)