Sunt oameni care ma fac sa zambesc doar daca ma gandesc la ei. Imi apar in minte, le vad chipurile si zambesc. Nu pentru ca ar fi amuzanti, ci pentru ca imi umplu inima de caldura.

De cativa ani buni fac cercetare pe un subiect pe cat de frumos pe atat de complex si controversat: iubirea. Am citit si filozifi si psihologi si sociologi, am savurat literatura, m-am pierdut si regasit in hatisuri de intrebari si explicatii. Cate moduri de a iubi sunt? De unde ne vin sentimentele? E chestiune de hormoni sau nu numai? Ce sunt afinitatile si cat de importante sunt ele atunci cand legi prietenii, relatii?…..etc.

Exista oameni care imi sunt dragi si pe care mi i-as dori oricand langa mine. M-am intrebat deseori ce anume ma atrage catre o ea sau un el, cand se produce acel declic dupa care stii ca poti avea incredere in omul de langa tine? E un citat care imi zumzaie din cand in cand in minte: Why is it that we don’t always recognize the moment when love begins, but we always know when it ends? (De ce nu recunoastem mereu momentul in care dragostea incepe, insa intotdeauna stim cand se sfarseste?)

Pentru ca, da, eu cred cu tarie ca ceea ce impartasim prin prietenie, intimitate si relatii apropiate este iubire. Ea ne face sa ne cautam, sa vrem sa ne ascultam unii pe altii, sa ne incredem, sa traim cu ceilalti. Si tot ea ne transforma, ne da rabdare, ne da putere si curaj.

Daca iubirea este cea care ne anima sa ne daruim unul celuilalt, fie si doar prin a acorda atentie unui om si a-l asculta, de ce ne este din ce in ce mai greu sa spunem Te iubesc ?