Ce e val ca valul trece?

Sunt oameni care au plecat din viata mea, fara preaviz, fara certuri sau neintelegeri. Pur si simplu nu mi-au mai aparut in cale, nu mi-au cautat compania, nu au raspuns la mesaje. De ce? Este posibil sa nu mai avem nevoie de prezenta cuiva, uite-asa, deodata?

Nu ma doare aspectul asta. Ma simt destul de bine cu mine ca sa stiu ca nu e vina mea. Nu i-am jignit si nu i-am indepartat de mine. Am fost acolo cand au avut nevoie de mine, mi-a facut placere sa fiu cu ei, sa impartim minute si ore.

Dar m-a lovit asa, deodata, ideea ca in viata ajungem sa ne folosim de altii pentru o perioada, ca mai apoi sa constatam ca ne e bine si fara ei, ca nu ne mai fac trebuinta. Si totusi prieteniile sau amicitiile nu sunt produse care expira, nu? Sau poate ca sunt si nu am aflat eu inca.

La inceput am insistat, am pus intrebari, de ce-uri si pentru ce-uri. Raspunsuri vagi sau lipsa lor cu totul. Acum am inteles ca trebuie sa le accept decizia si sa repet intrebarile astea in cazul in care personajele respective se hotarasc sa imi caute din nou compania.

O fi bine, o fi rau, nu stiu inca. Insa ceea ce stiu deja este ca, pe cat a fost posibil, eu am incercat sa le fiu alaturi, nu in mod total dezinteresat, pentru ca mi-au fost dragi si mi-a facut placere. Poate e o chestiune de ciclicitate, poate ca asa e normal, ca oamenii sa apara si sa dispara din vietile noastre.

Ca niste actori, au intrat pe scena vietii mele, si-au jucat rolurile (unii mai implicati, altii mai putin), au facut o plecaciune si s-au retras in existentele lor. 

The end.