Vreau...

...să pot face limonadă atunci când viața îmi dă lămâi

...să spun „nu” atunci când simt și știu că „da” îmi strânge stomacul și mă nemulțumește profund prin consecințele sale
...să nu uit că prioritățile suntem „noi”și nu părerile celorlalți
...să trăiesc fiecare dram din ziua de azi cu bucurie și recunoștință
...să cunosc, să învăț, să împărtășesc
...să văd cu ochii inimii
...să rostesc cuvinte alese, potrivite și cu miez
...să mă bucur de soare, nori, ploaie, burniță, ninsoare, vânt
...să creez
...să îmbrățișez
...să dăruiesc
...să trăiesc.

How do you know when you're in love?

Cu intrebarea asta o fetita, intr-un film, isi pune in incurcatura tatal. Raspunsul apare mai tarziu, din partea unei femei care ii raspunde: When every love song makes sense.

Am zambit cand am vazut filmul, zambesc si acum cand imi amintesc. Daca definitia asta e adevarata, atunci inseamna ca sunt o vesnica indragostita. Sau poate port in suflet amintirile unor iubiri care ies din cand in cand la suprafata, o data cu melodiile pe care le ascult. 

Ce-i drept, muzica reuseste de multe ori sa exprime ceea ce nu putem sa punem in cuvinte. Adaug un link catre una din cele mai rascolitoare cantece pe care le cunosc. E adevarat ca istoria personala a fiecaruia ne dicteaza sensibilitatile catre versuri, linie melodica...Asa ca, daca ati pierdut vreodata pe cineva, daca ati fost parasiti sau uitati de un om iubit, veti intelege de ce consider melodia aceasta atat de rascolitoare.

Semn, urma, cicatrice

Ieri am auzit o replica intr-un film: "We all carry scars, inside and out."
M-a impresionat pentru ca mereu m-am gandit cum ar arata lumea in jurul meu daca ne-am purta ranile interioare sub forma unor cicatrici pe trup. Ar fi trist, probabil, dar mai onest asa. Incercam tot timpul sa parem mai puternici decat suntem de fapt. Ne ascundem sentimentele, durerile si dezamagirile, unii de teama, altii din obisnuinta.

Tot ieri, o prietena mi-a impartasit un citat drag ei: "Children show scars like medals. Lovers use them as secrets to reveal." 

A spus-o Leonard Cohen si sunt de acord cu el. Desi cati dintre noi, chiar si in intimitate, suntem gata sa ne dezvaluim cicatricile sufletesti acumulate cu anii?

Nu am raspunsuri deocamdata, doar intrebari. 

Muzica

Pentru ca blog-ul e un spatiu public (deoarece il vizitati voi), dar si un loc care imi apartine, ca un fel de sufragerie unde ne adunam si discutam, comentam, povestim, m-am gandit sa va impartasesc o descoperire muzicala. Ca doar din cand in cand ne trebuie si un fundal sonor, nu?
L-am gasit intamplator pe youtube. Nume: Mat Kearney. Albumul: City of Black and White.
Mie mi-a placut mult. Vocea lui Mat seamana cu cea a lui Chris Martin de la Coldplay.
Poftiti o mostra :)

Confuza

Vi s-a intamplat sa nu stiti in ce zi a saptamanii sunteti sau sa confundati planul saptamanii in curs cu cel al saptamanii viitoare?

Eu asa am facut de luni incoace. Nu stiu din ce cauza. Sunt o persoana organizata si ordonata in gandire de obicei, dar saptamana asta parca am fost alt om. Poate trebuie sa iau ginseng sau ce s-o fi luand in caz de pierdere a sirului lucrurilor. Daca aveti vreun sfat e binevenit. Pana una alta m-am regasit in nedumeririle pisicutei din videoclip.

O fotografie care ma inspira

Cum se pare ca norocul e de partea mea in ultima vreme (am castigat recent un rasfat despre care promit sa scriu dupa ce ma bucur de el), am hotarat sa ma inscriu la un concurs simpatic.
Stiam de la Cristina Bazavan despre initiativa Live Inspire (cititi aici anuntul Cristinei) si iata ca azi am incarcat pe platforma prima fotografie.
Daca vreti sa o vedeti si daca va place si voua, poate o votati aici .

Am numit-o A rose by any other name (would smell as sweet), pentru ca orice trandafir pe care il vad ma duce cu gandul la versul acesta si imi aminteste ca ceea ce conteaza in viata este esenta (oamenilor, lucrurilor) si nu aparentele.

To be or not to be on Facebook?

Am fost tentata sa scriu aici  acum doua zile, insa am remarcat ca (rusine mie!) am tot scris doar in prima zi a lunilor anterioare. Asa ca am asteptat sa fie 1 mai in mod deliberat, ca sa respect "traditia". 

Nimic deosebit de raportat. Sau poate cateva lucruri tot ar fi. 

De o saptamana si cateva zile m-am deconectat de la Facebook.

 Am anuntat inainte ca voi trece la fapte, am primit semnale de la unii amici cum ca nu e posibil, ca nu o sa ma pot desprinde, ca o sa ma intorc repejor inapoi. Nu am facut-o si atunci au inceput telefoanele, mesajele si email-urile. 

Mi s-a urat sa fiu tare si sa ma tin departe de FB. Personal, am decis acest lucru din cauza lipsei timpului si a tentatiei de a-mi saluta prietenii zilnic in virtual si de a le impartasi de experientele mele. 

As fi ipocrita sa spun ca nu imi lipseste, insa nu in felul in care mi se spusese ca o sa simt, ca o atractie permanenta, un automatism dat de dependeta si rutina.

Mi-e dor de cativa oameni dragi, de cafeaua bauta in compania virtuala a prietenilor de foarte departe, de documentarele, filmele, melodiile, animatiile interesante pe care mi le impartaseau. De aceste lucruri imi e dor, intr-adevar.

Insa sentimentul de lipsa mi-a fost alinat de intalniri frumoase, in carne si oase, de ganduri trimise prin sms, de caldura unor persoane care inseamna foarte mult pentru mine.

Mi s-a spus ca FB nu mai e la fel fara mine. Desi am fost magulita, sunt convinsa ca nu e asa. Este aceeasi retea care mi-a prilejuit intalniri cu oameni buni sau mai putin buni. Este o experienta. 

Contul meu este dezactivat, este inchis pentru inventar, un inventar al experientelor cat mai reale, al cultivarii intalnirilor in persoana si al vietii traite in lumina soarelui. 

Si pentru ca scopul blog-ului acestuia a fost acela de a face publice cateva din experientele mele de viata, promit ca voi mai scrie. Sper ca nu numai la inceput de luna.